Marti, intr-o zi de toamna

Standard

o-zi-de-toamnaE marti si e toamna. Am asteptat de mult o zi in care sa ies din birou si sa las in urma toti oamenii aceia agitati, imbracati in costum, vorbind intruna la telefoanele lor scumpe sau tastand de zor, hipnotizati de ecranul laptopurilor. Am parasit etajul unsprezece fara niciun regret si fara sa arunc nicio privire in urma.

Afara, mi-am desprins parul aranjat impecabil, mi-am desfacut un nasture de la camasa inchisa pana sus, am scapat de mima serioasa si am inceput sa zambesc cu toata fata. M-am simtit libera. Detasata. In sfarsit eram de cealalta parte a biroului rece, serios si sec. Degeaba aveam cea mai frumoasa priveliste de sus, de la unspe, daca nu simteam aerul tomnatic. Degeaba vedeam lacul, daca nu puteam sa ma plimb in jurul lui si degeaba vedeam copacii, daca nu puteam sa calc peste covorul de frunze aflat in dreptul lor. Era ca si cum as fi fost pana atunci intr-un clopot de sticla, pierzandu-mi toate simturile, in afara de vaz. Eram doar un corp teleghidat de telefon, pacalit de o imagine frumoasa, pe care nu o puteam avea. Pana azi, intr-o marti de toamna…

Share Button

Leave a Reply